Experiența noastră în locuri de poveste
Vă amintiți descrierile din basmele copilăriei despre grădinile fermecate, în care totul era feeric? Acesta a fost sentimentul pe care l-am avut când am intrat în Quinta da Regaleira.
Fado… un cântec care este egal cu Portugalia. Nu poți spune fado fără sa nu te gândești la țara lui Camoes și a lui Ronaldo.
Oceanário de Lisboa a fost pe lista noastră în prima vizită pe care am făcut-o în Portugalia pentru că am citit că este unul dinte cele mai mari și mai complexe din toată Europa, cu peste 8000 de viețuitoare marine, din peste 500 de specii.
Praça do Comércio este kilometrul zero al Lisabonei, zona în care au loc majoritatea eveimentelor, fie că este vorba despre bradul de Crăciun sau proteste pentru susținerea anumitor cauze. Este și unul dintre cel mai instragamate și instragramabile locuri din Portugalia.
Cabo da Roca: cel mai vestic punct al Europei continentale, un loc de unde nu mai vezi altceva decât oceanul, care la orizont se confundă cu cerul.
Când cauți “Lisabona” pe internet, imaginea cu Torre de Belém apare mereu printre primele. Turnul de trei etaje de pe insulița din râul Tagus este unul dintre obiectivele emblematice ale capitalei portugheze și atrage anual peste 100.000 de vizitatori.
Alte articole de pe blog
Portugalia nu este cea mai bogată țară, dar are ceva cu totul special: are oamenii cei mai calzi pe care i-am întâlnit. Portughezii au o ospitalitate care vine din suflet.
Proprietarii sunt familia Sardinha, soț și soție trecuți de 60 de ani; ea gătește, el servește la cele 5 mese în interior și una afară. Meniul este unul tradițional, cu mâncare simplu prezentată, fără mis-en-place sofisticat.
Știm cu toții ce e sangria. Celor mai mulți dintre noi pe place, unii au avut ocazia sa o guste chiar in Spania sau Portugalia. Noi nu am băut sangria in Spania, nu știm cum e acolo. In schimb, am cerut aproape în toate localitățile pe unde am fost in Portugalia; fiind o băutură cu gheață și destul de dulce, merge perfect la o pauză între două obiective de vizitat.
Prima dată când am fost în Portugalia am avut 8 nopți de cazare și ne-am propus să descoperim cât mai multe din zona Lisabona – Cascais.
Mi-amintesc bucuria când am aterizat, când am cumpărat biletele de metrou, drumul destul de lung de la gura de metrou până la cazare. În ciuda faptului că ne era destul de dificil cu bagajele, drumul fiind mai mult în pantă, până la cazare am râs, am glumit și ne-am mirat continuu de frumusețea Lisabonei.
Praça do Comércio
Praça do Comércio este kilometrul zero al Lisabonei, zona în care au loc majoritatea eveimentelor, fie că este vorba despre bradul de Crăciun sau proteste pentru susținerea anumitor cauze. Citește!
Cabo da Roca
Cel mai vestic punct al Europei continentale, un loc de unde nu mai vezi altceva decât oceanul, care la orizont se confundă cu cerul. Citește!
Torre de Belém
Când cauți “Lisabona” pe internet, imaginea cu Torre de Belém apare mereu printre primele. Citește!
Pilar 7 Bridge Experience
Pilar 7 Brigde Experiențe este, așa după cum îi spune și numele, o experiență; una care îți solicită la maxim simțurile. Citește!
Oceanário de Lisboa
Traseul te plimbă în jurul acvariului, atât la parter, cât și la etaj, oferindu-ți, în același timp, alte acvarii mai mici, în care poți observa diverse alte viețuitoare marine. Citește!
Quinta da Regaleira
Vă amintiți descrierile din basmele copilăriei despre grădinile fermecate, în care totul era feeric? Acesta a fost sentimentul pe care l-am avut când am intrat în Quinta da Regaleira. Citește!
Sintra
Palácio Nacional da Pena este una dintre cele mai instagramabile locuri din lume, dar Sintra are mult mai multe de oferit. Citește!
Palácio Nacional da Pena
Palácio Nacional da Pena este, poate, cel mai instagramabil loc din Portugalia. Citește!
Castelo dos Mouros
Construit pe o creastă muntoasă, un pic mai jos de Palácio Nacional da Pena, Castelo dos Mouros oferă niște priveliști spectaculoase în care pădurea, civilizația și oceanul se întrepătrund. Citește!
Praia da Marinha
Știți acele wallpapere care vă fac să visați cu ochii deschiși? Noi am ajuns, fără ne propunem în mod special, într-un wallpaper 🙂 Se numește Praia da Marinha și se află la câteva minute de mers cu mașina de Albufeira. Citește!