Este adevărat că poți fi amendat dacă urinezi în mare în Portugalia?

Articol publicat la data de 24.07.2025 
în categoria Știri din Portugalia

Știrea că Portugalia este singura țară din Europa unde e ilegal să urinezi în mare a devenit virală și, chiar dacă pare credibilă la prima vedere și a fost distribuită pe scară largă, inclusiv în presa din România, e bine să știi că informația este falsă.

Publicația portugheză Postal a scris pe acest subiect încă din noiembrie 2024 și mai multe instituții portugheze au confirmat că nu există nicio lege care să interzică urinarea în ocean. Așadar, dacă ai planuri de vacanță pe coasta Atlanticului, poți sta liniștit: nu vei primi amendă pentru că ai simțit nevoia să te „relaxezi” discret în apă.

Dar de unde a pornit confuzia? Totul a început după ce o influenceriță de travel, Jessica Bollinger, a scris că în Portugalia este ilegal să urinezi în mare, susținând că autoritățile iau în serios această practică, deoarece urina ar fi toxică pentru viața marină și pentru recifele de corali. Ea a adăugat că „deși este o lege greu de aplicat, ea există și se bazează pe motive de igienă”, menționând că urina ar fi toxică pentru viața marină și dăunătoare biodiversității și recifelor de corali.

Declarația a fost preluată și transformată într-o afirmație falsă: „Portugalia te amendează dacă urinezi în mare”. În realitate însă, Asociația Națională a Municipalităților din Portugalia a confirmat pentru Postalnu există nicio lege în vigoare care să interzică urinarea în apele portugheze. Așadar, informația care circulă pe internet nu are niciun temei legal.

Spre deosebire de Portugalia, în Spania chiar există localități care amendează astfel de fapte. De exemplu, în Vigo, autoritățile locale pot aplica o amendă de 750 de euro oricui „se ușurează pe plajă sau în mare”. La Marbella, amenda este de peste 600 de euro pentru comportamente similare, potrivit Euronews. Deci dacă mergi la plajă în Portugalia, nu vei fi amendat pentru că ai urinat în mare, chiar dacă nu este nici cea mai igienică și nici cea mai elegantă alegere, însă, în Spania, e bine să fii atent, pentru că s-ar putea ca „relaxarea” să te coste mult.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *